Home » Știință » Metoda CRISPR, ”tehnologia incerdibilă ”care modifică genele în doar câteva săptămâni, a fost testată, pentru prima oară, pe oameni. Ce vor să facă americanii

Metoda CRISPR, ”tehnologia incerdibilă ”care modifică genele în doar câteva săptămâni, a fost testată, pentru prima oară, pe oameni. Ce vor să facă americanii

Publicat: 05.12.2016
CRISPR-Cas9 (Clustered regularly interspaced short palindromic repeats) este cea mai recentă metodă a ingineriei genetice care modifică genele într-un timp de câteva săptămâni, faţă de câţiva ani, cum se întâmpla anterior.

Pentru mulţi cercetători, această metodă este una terifiantă, căci se pot crea arme biologice, un genom uman corupt şi copii făcuţi la comandă. Cu toate acestea, pe data de 28 octombrie, un grup de cercetători din China a anunţat că au modificat pentru prima dată o genă umană folosind această metodă şi urmează ca acest lucru să fie realizat şi în SUA.

Naiyer Rizvi, membru al Centrului Universitar Medical Columbia, din New York, a afirmat că „tehnologia care este capabilă să facă acest lucru este incredibilă”, iar Antonio Russo, de la Universitatea din Palermo, este optimist cu privire la această metodă, susţinând că ne aflăm în faţa unei strategii captivante.

Imunologul Carl June este de părere că această metodă va crea un duel între SUA şi China, iar acesta nu este un lucru rău, căci va putea duce la perfecţionarea rezultatului.

Un grup de medici de la Sichuan University’s West China Hospital din Chendu, conduşi de către oncologul Lu Yon, au injectat participanţii cu un amestec al CRISPR care se pare că vindecă formele agresive ale cancerului de plămâni, iar acesta a afirmat că procedura s-a derulat fără probleme, tocmai de aceea pacienţii au fost supuşi unei noi injectări. Planul acestei echipe este cel de a trata încă 9 pacienţi, fiecăror fiindu-le administrate două, trei sau chiar patru injecţii, iar ulterior vor fi monitorizaţi timp de 6 luni, pentru a se observa dacă apar efecte adverse. Mai mult, o echipă de la Universitatea din Beijing doreşte ca în luna martie a anului următor să folosească această metodă pentru tratarea cancerului renal şi a celui ce afectează vezica urinară şi prostata.

În ceea ce priveşte studiile cercetătorilor americani, acestea nu se vor axa pe tratarea cancerului, ci pe verificarea securităţii acestei metode  pentru tratarea oamenilor, iar această metodă va fi folosită prin  modificarea propriilor celule T ale pacientului, de către medici din cadrul Universităţii din Pennsylvania. Prima oară, o genă va fi introdusă într-o proteină care poate detecta celulele cancerigene şi care face ca celulele T să le identifice. Ulterior, celulele T sunt înlăturate în mod natural, iar în final este îndepărtată o genă ce produce o proteină care le permite celulelor cancerigene să identifice celulele T.

Sursa: Big Think

Citeşte şi:

Descoperire majoră: celule stem „ucigaşe” pot distruge celulele canceroase

Pas URIAŞ! Oamenii de ştiinţă au efectuat primele teste ale unui vaccin universal pentru toate tipurile de cancer – FOTO+VIDEO

Miracolele celulelor stem

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski